miercuri, 26 octombrie 2016

Bolnavii – trataţi în clinici supraaglomerate, cu infecţii nosocomiale

Au trecut trei săptămâni de când inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj au mers în control la etajul IX al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova şi au dat ordin de suspendare a activităţii. Fapt fără precedent, trei secţii au fost închise pentru o perioadă de două săptămâni. Motivele deciziei: supraaglomerarea saloanelor şi faptul că în Secția de Neurologie au fost depistați șase pacienți infectați cu Clostridium difficile. Soluţii nu au fost găsite nici până acum, iar în cele trei secţii nu se desfăşoară activitate. Săptămâna aceasta, timp de trei zile, în spital s-a aflat în control o echipă trimisă de Ministerul Sănătății, care a verificat situația, dar și problemele care există în alte clinici ale unității medicale.
De când DSP Dolj a decis suspendarea temporară a activităţii celor trei secţii ale spitalului craiovean, Gazeta de Sud v-a prezentat într-o serie de articole problemele descoperite la etajul IX al spitalului. De aproximativ un an, cele trei secţii funcţionau pe acelaşi palier, într-un spaţiu insuficient, multe din saloane erau supraaglomerate, aici fiind internaţi şi câte doi pacienţi în pat.


Secția de Neurologie avea repartizate 15 paturi, cea de Endocrinologie – 25 și Clinica de Diabet și Boli de Nutriție – 35. Apariţia a şase cazuri de pacienţi cu infecţie Clostridium difficile la Secţia de Neurologie a determinat conducerea spitalului să ceară supendarea activităţii acesteia. O echipă de epidemiologi din cadrul DSP Dolj a mers în control pe 4 octombrie și a constatat o serie de probleme, iar două zile mai târziu a decis închiderea secţiilor.
Deşi decizia de suspendare fusese dată, mulți dintre pacienţi au rămas internaţi în continuare în aceste secţii până când s-a putut face externarea. Închiderea secţiilor a nemulţumit însă personalul medical, care a depus memorii la conducerea spitalului, dar şi la DSP Dolj.
Probe neconforme, încă din iulie
Gazeta de Sud a vrut să afle şi punctul de vedere al reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii (MS) cu privire la situaţia secţiilor de Neurologie, Endocrinologie şi Diabet Zaharat. MS susţine că a primit o adresă trimisă de managerul SJU şi de medicul-șef al Serviciului de Prevenire și Combatere a Infecțiilor Nosocomiale (SPCIN), din cadrul spitalului, prin care solicitau suspendarea pentru o perioadă determinată a activității Compartimentului Clinic de Neurologie, având în vedere apariția a şase cazuri cu infecţie Clostridium difficile, care au fost spitalizate atât în compartimentul respectiv, cât și în Clinica ATI, pe parcursul lunii septembrie.
Prin urmare, o echipă a DSP a fost trimisă la spital să verifice condițiile igienico-sanitare și de funcționare pe toată aripa stângă a etajului IX. În urma controlului, au fost descoperite probleme mai vechi în aceste secţii, care, potrivit MS, nu fuseseră raportate DSP.
În luna iulie au fost recoltate, de către SPCIN, probe de salubritate (de pe suprafețe, mâinile personalului), dintre care trei au fost neconforme, prin izolarea (descoperirea – n.r.) de Klebsiella, Citrobacter, E. Coli. „În oficiul alimentar care deservește toate cele trei clinici, din cinci probe, trei au fost neconforme prin izolarea de: Klebsiella, Citrobacter, E. Coli. Au fost prelevate probe de salubritate și din Clinica de Diabet Zaharat, din care două probe au fost neconforme, și din Clinica de Endocrinologie, din care o probă a fost neconformă, prin numărul de germeni peste limita admisă; toate probele de microaerofloră relevă prezența Stafilococ spp. Rezultatele neconforme nu au fost comunicate DSP Dolj“, se arată în răspunsul trimis de Ministerul Sănătăţii.
Alte probleme descoperite în timpul controlului
Acestea nu sunt singurele probleme semnalate de DSP. În Clinica de Endocrinologie, la data contolului erau internați în același salon copii și adulți, iar saloanele de neurologie erau intercalate cu cele de endocrinologie. Accesul către Clinica de Neurologie și Clinica de Endocrinologie se făcea traversând Clinica de Diabet Zaharat. Saloanele erau aglomerate pentru că nu se respecta suprafața minimă utilă/pat de 7 metri pătraţi în secțiile Endocrinologie și Diabet Zaharat.
La controlul de la începutul lunii octombrie, s-a constatat că în Clinica de Diabet Zaharat erau internaţi 44 de pacienți în 35 de paturi. În urma celor descoperite, echipa de la DSP a întocmit o notă de informare către Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății și a consemnat în procesul-verbal de control următoarele măsuri: „Sancționarea contravențională a persoanelor responsabile; suspendarea temporară a activității pentru cele trei secții până la remedierea deficiențelor constatate; modificarea structurii organizatorice și identificarea spațiilor necesare pentru amenajarea celor trei secții, conform legislației în vigoare, în termen de două săptămâni“

preluare: Gazeta de Sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

COMENTARIILE VOR FI PUBLICATE DUPA MODERARE.VA RUGAM NU FOLOSITI EXPRESII OBSCENE. VA MULTUMIM!